Family Soccer
download (1).jpg

Relația antrenor - părinți  

Limitele  relației antrenor - părinți

Care sunt limitele relației antrenor – parinți 

O întrebare care naște multe păreri, multe controverse.

Fiecare are opinia lui, mai mult sau mai puțin obiectivă, mai mult sau mai puțin argumentată. Totul este în funcție de nivelul de cunoștințe, de nivelul de întelegere a fenomenului, dar și de așteptările avute, atât ca antrenor, cât și ca părinte.

      În această relație, în ceea ce îi privește pe antrenori, aceștia ar trebui:

  • Să pună accent, în primul rând, pe procesul de formare a jucătorilor, și nu pe formarea echipelor. Cel puțin pâna la nivelul juniorilor republicani rezultatele nu ar trebui să intereseze pe nimeni (aici ne referim la scorul meciurilor).

  • Să fie în permanența preocupați de procesul de instruire, de formarea și educarea copiilor și juniorilor, să caute să perfecționeze aptitudinile și deprinderile corect învațate și să le corecteze pe cele greșit însușite.

  • Să găsească metode și mijloace prin care să crească valoarea individuală a jucătorilor.

  • Să caute să aibă la dispoziție toate condițiile materiale necesare bunei desfașurari a procesului de pregătire. Principalul responsabil de această problema este clubul.

  • Să fie tot timpul preocupați să se perfecționeze.

  • În ceea ce-i privește pe parinți, aceștia ar trebui să-și clarifice în primul rând, de ce au adus copiii la fotbal:

      Pentru că e un loc unde îi pot lasă să se joace, un anumit timp, cu alți copii?

      Pentru că e un loc în care ei se pot formă, pentru viața, într-o anumită profesie, cea de fotbalist?

      Pentru a-și satisface o dorința personală, pentru a-și alina o dezamăgire trăită de ei în perioada        copilăriei!

 

    Regulile relației antrenori – parinți

  ​​​​​

  1. Atunci când copiii sunt la antrenament, parinții trebuie să stea cât mai departe de aceștia. Ideal ar fi că parinții să-i aducă pe copii la stadion și să revină la finalul antrenamentului (în cazul în care se poate acest lucru).

  2. Parinții nu au voie să vorbească cu antrenorii în timpul antrenamentelor.

  3. Cel care conduce antrenamentul sau jocul de fotbal, dirijează jucătorii sau echipa este antrenorul, nu parinții.Rolul parinților înceteaza în momentul în care intră în incinta bazei sportive. Nu de puține ori lipsa cunoștințelor de specialitate, subiectivitatea, euforia și, mai ales, dorința mult mai mare decât cea a copiilor de a practică fotbalul determina conflicte părinte-copil, părinte-antrenor, antrenor-copil, copil-copil, ceea ce nu poate ajută în procesul de instruire.

  4. În cazul în care parinții participă la jocurile grupelor de copii și juniori, ei trebuie să se limiteze doar la susținerea și încurajarea jucătorilor. Copiii apreciază aplauzele și încurajarile. Parinții încurajează, nu antrenează echipele. În momentul în care, pe margine sau în tribune, mai apar 2, 3, …5 « antrenori » din rândul parinților, atunci se creează confuzie în mintea jucătorilor, în interiorul echipei.

  5. Antrenorii trebuie să țina în permanența legătură cu parinții, iar aceștia să înțeleaga că este necesară informarea continuă a antrenorului asupra eventualelor probleme ce ar putea să apară din punct de vedere familial, al stării de sănătate, al situației școlare sau al interesului manifestat de copil fața de prezența la antrenament.

  6. Parinții trebuie să înțeleaga că prioritar, la grupele de copii și juniori, nu este obținerea rezultatelor, ci formarea jucătorilor. Această reprezintă una dintre marile greșeli de abordare în ceea ce privește procesul de antrenament și finalitatea sa. Nu de puține ori, lipsa rezultatelor și presiunea constantă manifestată de parinți asupra copiilor îi determina pe aceștia să-și piardă încrederea în forțele proprii sau chiar să refuze să mai vină la antrenament. Este principalul motiv pentru care foarte mulți dintre copii renunță să mai practice fotbalul. 

                       

    Greșeli întâlnite, în cadrul relației

Antrenor- Părinți

 

Atât antrenorii cât și părinții fac anumite greșeli în procesul de pregătire a copiilor.

 

Unele greșeli ale antrenorilor:

 -  aderarea antrenorilor la cererea părinților de a grăbi procesul de instruire, de a trece peste etapele firești ale instruirii, lipsind în felul acesta copiii de asimilarea unor cunoștințe specifice vârstei sau potențialului de moment;

-  acceptarea implcarii părinților în procesul de antrenament și în stabilirea calendarului competițional al grupei;

-  acceptarea participării zilnice a părinților la ședințele de antrenament;

-  dorința de a formă echipe, de a obaine rezultate pozitive, înaintea formării jucătorilor.

  

Greșelile cele mai frecvente ale părinților:

 - dorința de a-și vedea copilul, mult prea repede, jucând că Messi sau că Cristiano Ronaldo;

 - impresia că se pricep la fotbal, mai ales dacă au și practicat un anumit timp în copilărie, la juniori sau la seniori. A juca fotbal nu este totuna cu a antrena în fotbal. Antrenamentul, necesită pe lânga vocație și multe studii de specialitate cu tot ceea ce este nou și util în domeniu;

 - dorința de a-și vedea copilul câstigând tot timpul;

 - dorința de a asigura participarea la cât mai multe competiții, de la vârste cât mai fragede, crezând că în acest fel copiii cresc mult mai repede în valoare;

 - dorința că echipa la care joacă copilul sau să câstige întotdeauna, uitând de faptul că, într-o școală de fotbal, scopul este formarea și specializarea jucătorului în fotbal și nu crearea de echipe.

 

Greșeli comune antrenori –părinți:

 - pretenția de a vedea copiii progresând mult prea repede. Trebuie respectate toate etapele de dezvoltare în acest domeniu sportiv. Orice forțare a copilului în pregătirea profesională, în timp nu va face decât rău acestuia;

 - participarea la jocuri sau turnee de verificare prea dese. ATENȚIE! Este mult prea mult și prea devreme să supunem copiii la competiții saptamânale, mai ales în etapa de inițiere. De multe ori vedem antrenori și părinți care cer copiilor să joace fotbalul pe care nu l-au invățat înca;

- dorința de a arată că marile echipe.

Acest lucru supune părinții la cheltuieli mult prea mari, inutile, pentru a le asigura grupelor de copii echipamente de joc, echipamente de antrenament, echipamente de prezentare, treninguri de antrenament, treninguri de prezentare, geci de prezentare, genți, etc. Acestea nu sunt primordiale în procesul de antrenament. Nu trebuie dezvoltat sentimentul de apartenența la un club neglijând procesul de instruire. Prima grijă ar trebui să fie asigurarea materialelor necesare desfășurării procesului de antrenament, mai apoi achiziționarea echipamentelor de prezentare cu însemnele clubului.    

source (7).gif